04.10.2017 14:29 Categorie: Noutati







„Punct de vedere” al prof. univ. Anatol Moraru, apărut la prestigioasa editură „Junimea” din Iași

Scriitorul Anatol Moraru, profesor de literatură română la Universitatea din Bălți, a scos, recent, de sub tipar un volum de nuvele la prestigioasa editură „Junimea” din Iași (România). Este vorba de volumul „Punct de vedere”, care va fi lansat la Universitatea bălțeană la 12 octombrie a.c.


„În mare parte, subiectele abordate în nuvelele din volumul „Puncte de vedere” sunt inspirate din viața campusului, cu personaje, realități și situații de aici, însă există și proze care pun în discuție o serie de problematici cu care se confruntă societatea”, susține Anatol Moraru.

„Punct de vedere” e o „democratizare” a prozei lui Anatol Moraru, în favoarea polifoniei, a adevărurilor multiple, acreditate de vocea autorului plus alte voci și puncte de vedere ale personajelor, care mărturisesc complexitatea umană și condiția tragi-comică a basarabeanului de ieri și de azi, observă Nina Corcinschi în prefața volumului.

Prima lansare a volumului „Puncte de vedere” de Anatol Moraru a avut loc, recent, la Salonul Internațional de Carte Bookfest. A doua lansare a cărții va avea loc la 12 octombrie a.c., la Universitatea din Bălți, eveniment la care vor participa editori și scriitori din România și Moldova, precum și studenți și profesori universitari bălțeni.

Scriitorul Anatol Moraru a semnat până acum opt cărți: un roman, patru cărți de proză scurtă, o antologie și două volume didactice despre creația scriitorilor Grigore Vieru și Dumitru Matcovschi.

Anatol Moraru este profesor de literatură la Universitatea din Bălți din 1989.