Catedra de arte şi educatie artistică


Catedra de arte și educație artistică  este o subdiviziune structurală fundamentală a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, care funcţionează în baza prevederilor legislaţiei în vigoare, Statutului, regulamentelor şi instrucţiunilor instituţiei de învăţămînt superior.

Viziune:

  • Catedra de arte și educație artistică cu cea mai înaltă recunoaştere europeană în Republica Moldova.

Misiune:

  • Catedra organizează şi realizează la un nivel înalt procesul de formare profesională în domeniul artelor şi pedagogiei artistice studii de licenţă, masterat, doctorat, postdoctorat.

  • Catedra este angajată activ, la nivel naţional şi internaţional, în eforturile de cercetare ştiinţifică, creaţie artistică şi acţiuni cultural-artistice.

  • Ca centru didactico-metodic și cultural-artistic, catedra asigură universitatea și comunitatea cu activităţi de informare, de performanţă, formare continuă, precum şi activităţi educaţionale în domeniul artelor, culturii şi pedagogiei artistice.

Obiective:

  • Creşterea eficienţei şi competivităţii procesului didactic la toate specialităţile şi adaptarea ofertei educaționale la cerinţele pieţei muncii.

  • Dezvoltarea cercetării ştiinţifice de specialitate în concordanţă cu strategia şi priorităţile definite la nivel naţional, local şi european.

  • Asigurarea cadrului logistic optim pentru desfăşurarea activităţilor didactice, metodologice, artistice şi de cercetare ştiinţifică.

  • Dezvoltarea unor parteneriate noi cu instituţii de învăţământ similare din spaţiul european.

  • Promovarea unor oferte educaţionale speciale pentru cadrele didactice în domeniul  educaţiei artistice din învăţământul general şi vocaţional. 


SCURT ISTORIC...

  • 1958 – în Istitutul Pedagogic de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți a fost fondată secția Învățământ primar și cânt.

  • 1959 – se deschid specialităţile: Învățător de limbă română și cânt,  Învățător de limbă franceză şi cânt, Învățător de limbă rusă și cânt.

  • 1960 - prin ordinul Ministerului Învăţământului al R.S.S. Moldoveneşti, nr. 365 din data 07.06.1960, a fost fondată prima subdiviziune de specialitate în domeniul pedagogiei artistice – Catedra de muzică şi cânt, care asigură pregătirea profesională a învăţătorului de cânt.

  • 1968 -  prin ordinul nr. 81 din 06.07.1968, în legătură cu deschiderea Facultăţii de Învăţământ Primar, în baza catedrei sus numite au fost create două catedre:  Cânt şi metodica cântului şi Muzică.

  • 1975 - prin ordinul Ministerului Învăţământului al R.S.S.M., nr. 414 din 06.10.1975, în cadrul Facultăţii de Pedagogie şi Metodica Învăţământului Primar a fost deschisă secţia Muzical-Pedagogică cu catedra de Cânt şi Metodica cântului şi catedra de Muzică.

  • 1980 -  Secţia nominalizată este transformată în Facultatea Muzical-Pedagogică cu două catedre de specialitate: Catedra de cânt şi metodica cântului şi Catedra de instrumente muzicale, destinate pentru pregătirea specialiştilor la noul profil – Muzică, cu calificarea Profesor de muzică şi cânt.

  • 1986 -   la Facultatea Muzical-Pedagogică sânt formate trei catedre: Metodica educaţiei muzicale,  Instrumente muzicale, Dirijat coral.

  • 1995 -  facultatea este reîntitulată în  Muzică şi Pedagogie Muzicală, cu două catedre: instrumente muzicale şi metodică  şi  dirijat şi teorie.

  • 2011 -  prin ordinul rectorului Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, nr. 05-424 din data 25.08.2011, catedrele  instrumente muzicale şi metodică şi  dirijat şi teorie au fost comasate în catedra de arte şi educaţie artistică, în cadrul facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei şi Arte, în prezent redenumită în facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte.

 

Specialități Resurse umane